Înfloresc trandafirii

mai, 2025

Pași grăbiți,

alerg cu foame

spre mine însumi.

Îmi pătrund în artere

și mă rostogolesc haotic

în ritmul inimii,

până ce trupul istovit

se prăbușește grămadă

în suflet.

„Dar sângele nu scaldă sufletul”

îmi spui,

„N-ai cum, purtat de el,

să ajungi acolo unde

numai moartea pătrunde.”

Așa o fi,

dar oare,

moartea nu sunt eu?

Nu port cu mare greutate

în brațele-mi obosite

coasa ruginită

ce desparte carnea de suflet?

Zâmbește, iubește și uită!

Trăiește, îmbrățișează

și mori!

„Înfloresc trandafirii, iubirea mea”

te aud spunându-mi,

în timp ce mâna ta

atinge ușor petalele rozalii,

iar ele, cuprinse de spasme,

se frâng sub atingerea ta,

de parcă degetele tale

sunt razele soarelui însuși.

Înfloresc trandafirii,

E ceasul iubirii,

trăiește, iubește...

Fiindcă dincolo de aceste petale

e ceasul despărțirii,

cărarea bătută

din adâncul pădurii,

unde căldura și lumina soarelui

nu mai pătrund,

acolo unde se ascund suferinți,

și unde mor cuminți,

sfinți.

Mă scald în sângele sărat,

pe pojghița laptoasă

a sufletului.

Înfloresc trandafirii, iubirea mea,

iar mirosul lor

învăluie trupurile noastre moarte.

• Poemul face parte din volumul „ultima evadare”, aflat în pregătire pentru publicare.